We're using cookies to improve your experience. click here to find out more.

22 Apr 2016

Equatorial Marathon – prima platformă de învățare prin joc adresată mediului corporativ – devine produs de export în Europa

La mai puțin de un an de la momentul lansării oficiale, Equatorial Marathon, produs digital de training realizat integral de un business românesc de profil, Equatorial, începe să fie deja exportat într-o serie de țări europene – Polonia, Franța, Suedia – adresându-se companiilor multinaţionale care inovează în procesul de învăţare şi dezvoltare al angajaților.

Equatorial Marathon este prima și singura platformă de învățare prin joc care aduce inovaţie şi generează o schimbare de paradigmă în industria locală de training. Pornind de la premiza că mediul corporativ din România este format mai degrabă de oameni care nu fac și mai puțin din oameni care nu știu, Equatorial a dezvoltat o metodologie proprie prin care să producă schimbarea comportamentală de care companiile au nevoie pentru a-și atinge obiectivele.

Equatorial Marathon are ca metaforă o cursă de maraton în jurul Ecuatorului. Pentru a putea avansa în cursă, participanții trebuie să îndeplinească „provocări de alergare” care de fapt sunt sarcini şi activităţi din job-ul de zi cu zi a angajaților. Participanţii au la dispoziţie o paletă largă de resurse (workshopuri faţă-în-faţă, cursuri on-line, tool-uri de business, articole, cărţi, conţinut audio-video) care să-i ajute la îndeplinirea provocărilor. Proiectele sunt 100% personalizate pentru fiecare companie în parte, câteodată chiar şi pentru fiecare familie de job-uri în parte.

“Până în acest moment, am folosit platforma Equatorial Marathon în 19 proiecte, adunând peste 730 de „alergători”. Am contribuit la dezvoltarea liderilor și managementul talentelor în companii de asigurări și producție industrială, am crescut colaborarea echipelor într-o companie de telecom, am generat o schimbare a obiceiurilor de vânzări dintr-o bancă şi am ajutat la introducerea unui nou sistem de valori într-o companie farmaceutică. Împreună cu profesori ai Academiei de Studii Economice-Facultatea de Management, am redefinit modul de predare a masterelor de Resurse Umane. În plus ne concentrăm pe exportul platformei în afara granițelor – acesta a început să fie folosită în Polonia, Franța și Suedia și deja tatonăm diferiți parteneri pentru Spania, Turcia, Italia și Statele Unite ale Americii.”, a declarat Dan Berteanu, Managing Partner Equatorial.

Equatorial Marathon răspunde celor trei tipuri de stimulente – economic, social și moral – cu care noi oamenii rezonăm şi de care suntem intrinsec sau extrinsec motivaţi. Practic fiecare participant îşi va găsi cel puțin un motiv pentru care să participe la cursă.

Fiecare „provocare de alergare” aduce participanţilor o anumită sumă de equatoriali, moneda virtuală a jocului, care pot fi folosiţi în cadrul marketplace-ului cu diferite premii relevante pentru activitatea lor profesională și personală (cărți, bilete la teatru, acces la sesiuni de coaching, tablete, etc).

Participanţii primesc provocări care să genereze lucru în echipă prin realizarea efectivă de sarcini împreună cu alţi colegii de cursă, au posibilitatea să-şi recunoască unii altora punctele forte pe paginile de profil şi pot vedea în website-ul public al jocului pe ce loc din clasamentul general al companiilor se afla compania lor.

Fiecare „provocare de alergare” realizată de participanţi determină arderea unui număr de calorii virtuale, care sunt de altfel şi unitatea de măsură pentru stabilirea clasamentului. La finalul cursei toate caloriile virtuale sunt transformate într-un raport de unu-la-unu de către compania Equatorial în alimente sănătoase care sunt donate căminelor de copii aflate în nevoie. În acest fel Equatorial şi-a asumat rolul de a lupta împotriva flagelului care face ca, în fiecare seară, 225.000 de copii din România să se culce flămânzi.

În perioada scurtă de când a fost lansat Equatorial Marathon, platforma a fost utilizată în cadrul Metropolitan Life, TRW Timișoara, British American Tobacco, NetGrid, Banca Transilvania, Holcim, Bittnet Systems, UBD Poland, ENEL, Engie, Group Renault, Orange, BRD, Medicover, BCR, Groupama, Lugera, Boehringer-Ingelheim, Endava, Johnson Controls și ING Bank.

Proiectul „BT Branch Mall Marathon” realizat împreună cu Banca Transilvania a câștigat deja recunoașterea comunităţii de resurse umane din România prin câştigarea categoriei „Formare şi Dezvoltare” la Gala Premiilor de Excelenţă HR Club din 2016.